Am deschis incet ochii,inca ametita. Totul era in ceata, sau poate doar nu vruiam sa-mi amintesc. Stiind inceputul, poate restul numai conta. Poate deja simteam tradarea si nu vruiam sa ma simt chiar si mai rau decat deja o faceam.Poate pur si simplu nu vruiam sa accept faptul ca el ma abandonase, ma tradase.
Mi-am dus mana la cap, incercand sa ma ridic de pe podea. Am oftat usor si m-am sprijinit de perete, ramanand asa si privindu-l in ochi pe Justin. Pentru un moment niciunul dintre noi nu a vorbit, tacerea stanjenitoare facandu-mi rana de la tampla sa doare si mai tare. In cele din urma el a rupt tacerea.
– Trebuia sa ma lasi sa lupt. I-as fi batut. Nu am mai fi fost aici acum.
– Ai dreptate. Daca te-as fi lasat sa lupti, acum nu am mai fi aici. Am fi morti, iar eu prefer sa stau intr-o celula imputita.
Nu am tipat cand am spus acele cuvinte, ceea ce nu imi statea in fire. Tonul meu era calm, dar in acelasi timp plin de dezgust si de dispret. Nu vruiam sa-l aud, nu vruiam sa-l vad, vruiam doar sa dispara naiba odata de langa mine! M-am ghemuit mai aproape de zid, incercand sa ignor durerea ce imi pulsa in intreg corpul.
,,-Toata lumea te uraste… Ar trebui sa stii asta. Adica faci pe sfanta si toti iti sar in ajutor. Ceva e putred la mijloc. Ei vor ceva. Nu le pasa de tine! Esti un nimeni! Tu nu insemni NIMIC! Abia asteapta sa scape de tine!”
-Taciii! am tipat cat de tare am putut, acoperindu-mi urechile cu mainile.
,,- Te-ar omori chiar acum daca ar avea cum! EI TE URASC! Tu, esti o criminala! Nu meriti sa traiesti! Esti o ucigasa!”
-Taci! Taci! Taci!
-Blair! Blair, calmeaza-te!
Se apropiase de mine, incercand sa evite toate loviturile mele si tipetele mele. Mi-am avantat pumnii spre el, dar mi-a prins mainile si a incercat sa ma opreasca sa lupt impotriva lui. Lacrimile mi-au umezit ochii, in timp ca am inceput sa ma calmez, iar el m-a tras la pieptul lui, mangaindu-mi parul. M-a sarutat suav pe frunte, lasandu-si buzele acolo pentru cateva secunde.
-Blair, te iubesc, dar trebuie sa-mi spui ce se intampla ca sa te pot ajuta.
-Nu.. Nu pot..
-Ba da, poti! Mie poti sa-mi spui orice. Nu o sa te parasesc niciodata! Sunt aici pentru tine. Mereu. Trebuie sa-ti amintesti ce s-a intamplat. Ce ti-au dat?
Am incercat sa-mi amintesc ce se intamplase, dar amintirile pur si simplu nu pareau sa vina. Nu vruiam sa vina.
-Te iubesc, dar nu pot sa-mi amintesc. Nu vreau. Te rog, intelege-ma!
Am inceput din nou sa plang, ascunzandu-ma in bratele lui. Un suspin s-a auzit din partea cealalta a celulei. Daniel se trezea si el in sfarsit.
M-am tarat epuizata pana la el, ajutandu-l sa se razme de parete. I-am atins usor rana de pe obraz, incecand sa-l vindec, apoi am realizat ceva important. Daniel era din nou un inger, dar nu avea semiluna. Si-a dat seama imediat la ce ma uitam, asa ca a inceput sa vorbeasca ragusit:
-Nu mai sunt inger complet. Nu mai merit acea semiluna.
-Si numai din vina mea..
M-am privit in timp ce lacrimile imi inundau din nou ochii. Atunci am intrezarit ceva in privirea lui, ca si cand tot ce ar fi vrut ar fi fost sa-mi stearga lacrimile, sa ma ia in brate si sa nu imi mai dea niciodata drumul,dar s-a abtinut. Privirea lui era tot ce aveam nevoie. Era mai bine ca o atingere. Era o legatura ce amandoi stiam ca ar frange limitele timpului si realului. Dar nu era sa fie, iar amandoi acceptasem asta. Ne impacasem cu ideea ca nu vom putea fi impreuna.
-Multumesc ca mi-ai vindecat rana, a spus atingandu-si obrazul.
Am dat incet din cap in semn de ,,cu placere” apoi m-am indreptat spre coltul meu intunecat, departe de amandoi. Inca icercam sa-mi aduc aminte ce se intamplase. Nu numai dupa ce plecasem de la Academie, dar si in celula. Acea voce ma ingrozise. Era atat de rece, de goala…
-Trebuie sa iesim de aici, a zis Justin, incercand sa se ridice in picioare.
-Justin, renunta, practic ne-au golit de sange. Suntem epuizati, ravasiti, fara putere.
Vocea mea era la fel de goala ca cea pe care o auzisem.. Mi-am lasat capul pe spate, lovindu-l de perete. Justin avea dreptate, dar era imposibil. Eram prinsi.
-Trebuie sa fie o cale, Blair. Ai supravietuit unui nenorocit de incendiu, inima ti-a fost smulsa din piept, ai fost injunghiata. Esti nemuritoare.
-Pff.. Nu chiar. Sunt sigura ca nu ar putea sa-mi creasca un alt cap daca l-as pierde pe acesta.
-Ha ha ha.
-O, doamne, Justin! Accepta faptul ca nu putem iesi de aici! Suntem ravasiti, slabiti, nici macar nu ne putem ridica in picioare, dar sa mai si mergem..
Privirea lui s-a intors automat spre Daniel care zacea langa mine.
-Nici sa nu te gandesti! am tipat, apropiindu-ma de Daniel si punandu-ma in fata lui. Te avertizez ca voi gasi puterea sa-l protejez, chiar daca asta inseamna sa mor!
S-a intins pe podea, a inchis ochii si a incercat sa adoarma. Cand am crezut ca Daniel e in siguranta m-am dus inapoi spre perete. Nu mai puteam rezista mult. Ma simteam deja mult prea slabita, iar mirosul sangelui lui imi inunda narile, dorindu-mi sa mor. Nu puteam sa-l ranesc.
-Nu trebuia sa ma aperi, a acoperit in final acel gol de tacere.
-Ba da. Trebuia. Daniel, am putea sa numai apuc ziua de maine, asa ca vreau sa ma auzi zicand asta o data…
-Nu! Blair, ai credinta. Vei supravietui. Chiar daca nu ai nici cea mai vaga idee ce se intampla, chiar daca ti-ai pierdut speranta si te simti slabita, esti puternica! Nu ma poti abandona.
-Daniel…te iubesc…si urasc cand ma intrerupi. Ti-am mai zis-o, dar vreau sa-ti mai spun odata, pentru ca am impresia ca nu m-ai auzit prea bine prima data. Te-am ales pe tine. Atunci, te alesesem pe tine, pentru ca ma faci sa ma simt intreaga, sunt fericita cand esti langa mine. Iubirea ta ma consuma, dar in acelasi timp, ma face mai fericita ca niciodata. Te-am ales pe tine si, chair daca nu a fost sa fie, nu o sa regret niciodata decizia pe care am facut-o. Te iubesc. Te voi iubi mereu. Si nu-ti fa griji, nu imi e frica de moarte.
Am inchis ochii, nemaiputand suporta lumina, durerea.
-Blair…Blair! Blair! l-am auzit incepand sa tipe necontrolat.
M-a zguduit de cateva ori, dar eu incepeam sa-i simt atingerea cat mai putin, iar vocea din ce in ce mai indepartata. Ma prabuseam in abis, ma duceam departe de el, departe de tot…
Imagination is a dream 