Capitolul 10

Peste o saptamana…

-Nu o sa-ti vina sa crezi! a zis Alice dand buzna in camera mea. Daniel, frumosul si scumpul Daniel, mi-a promis un sarut daca diseara ii dau drumul din cusca, dar doar pentru o seara. Stii.. Daniel e cam plictisitor, dar e frumos rau.. Cum de i-ai rezistat? Nu i-am rezistat…

-O sa te sarute?

-DAAA!!

-Bravo tie, dar cum o sa faci rost de cheie?

-Mi-o dai tu. Nu e clar?

-Nu ti-o dau. Nu vreau sa fiu responsabila in cazul in care Daniel nu se mai intoarce. As fi omorata. Imi pare rau.

-Te roooggg! Vreau sarutul ala!

S-a uitat la mine cu fata ei de catelus, careia niciodata nu-i rezista, dar era vorba de Daniel, Dabiel cu care numai vorbisem de o saptamana, Daniel pe care nu il mai vazusem de tot atata timp, Daniel de ale carui sfaturi aveam nevoie si stiam ca de data asta puteam sa-i rezist lui Alice.

-Nu.

-Blair rea. O sa i-o cer lui Elijah. Gasesc eu un motiv.

A iesit suparata din camera, dar nu mi-a pasat. Era ceva la ea.. Numai era prietena mea cea mai buna, nu cea pe care eu o cunoscusem eu. Toti se schimbasera. Nu stiu in cine mai pot avea acum incredere, inafara de Daniel. Off.. Daniel… Imi e atat de dor de el! Atat de mult timp …departe de el imi face rau. Incurand s-a inserat, curiozitatea, incepand sa ma devoreze incetul cu incetul. Oare facuse Alice rost de cheie? Sper ca nu.. Nu i-as fi putut ierta asta niciodata lui Daniel. Nu ! Numai puteam sa astept! Trebuia sa ma duc sa vad ce se intampla. Camera lui Alice era destul de aproape de a mea, asa ca am ajuns destul de repede. Am crapat usor usa, incercand sa fac cat mai putin zgomot si am bagat capul inauntru. Daniel… Alice… Daniel o tinea strans in brate pe Alice, saruntand-o pasional. Alice era cu spatele la mine, dar Deniel m-a simtit si a deschis ochii, oprindu-se din sarut. Am dat din cap, simtind o lacrima parjolindu-mi obrazul.

-Blair… Am fugit cat de repede am putut, tinand cont ca puteriile noastre erau oprite in interiorul Academiei. Stiam ca el nu venea dupa mine, si imi dadeam seama ca nu ii pasa. Ma uitase. Ma uitase intr-o saptamana…Am iesit din cladire.. Afara ploua…M-am asezat pe o banca de langa statuia unui inger si am inceput sa plang, ploaia acoperindu-mi lacrimiile. Trebuie sa ma indepartez de el, chiar daca mie greu, chiar daca ma doare.Trebuie sa-i spun adio si acum imi dau seama ca tot ce e frumos trece cel mai repede, prea repede si prea dureros. Fericirea a ca un ecou ce il auzi, stii ca e acolo, dar nu-ti raspunde. Acum sunt din nou singura si nu stiu incontru ma indrept, nu ca am stiut vreodata, si frigul ma patrunde, simt cum inget, inabusindu-mi un tipat de disperare su durere profunda. Tremuram…Nu stiu daca din cauza frigului, sau a durerii ce o simteam intiparita adanc in inima…Am simtit o jacheta alunecandu-mi pe umerii, apoi cineva s-a asezat langa mine pe banca si m-a strans in brate. Frigul a disparut, fiind inlocuit de caldura corpului lui. de mangaierile lui…

-Daniel, pleaca, te rog pleaca.. Nu ma fa sa sufar mai mult decat deja o fac!!

-Nu plec nicaieri, Blair. Te iubesc.. Nu pot sa plec.

-Ma iubesti? Atunci cum numesti tu ce s-a intamplat mai devreme?

-Am facut-o ca sa ma elibereze si sa pot venii la tine !

-Nu asa se procedeaza si in niciun caz cu prietena mea cea mai buna !

-Imi pare rau..

-Puteam sa vin eu la tine sa te eliberez! Am o cheie stii?

-Si de ce nu ai facut-o pana acum?

-Pentru ca Alice statea permanent lipita de tine!

-Bine.Ce-ar fi sa nu ne mai certam ?

Mi-a prins barbia si mi-a intors fata spre el. Am incercat sa-i evit privirea, dar nu am putut. M-am pierdut din nou in ochii lui, apropiindu-ma de el si atingandu-i delicat buzele. M-a tras mai aproape de el, mai adanc in bratele lui, si m-a sarutat. Totul a disparut. Numai eram decat noi doi. DEcat noi mai contam, iar noi ne iubeam. Cum sa nu ne iubim? Puteam sa il iert si il iertasem.

-Yeiiii!! Stiam eu ca e ceva intre voiii!! Am tresarit amandoi sarind in picioare si privind-o nedumeriti pe Alice sarind in sus de bucurie…