Din perspectiva lui Daniel.
Am alergat la ea si am luat-o in brate. Nu vruiam sa-i mai dau drumul. Nu dupa toate prin care trecusem. Am luat-o prin surprindere, dar nu a ezitat si m-a strans si ea in brate. Iubirea noastra era adevarata. Eram atat de fericit! Isi revenise. Era din nou Blair cea plina de viata si puternica. Era hotarata. Era o luptatoare si deja isi asumase rolul de conducator. Toata lumea se retragea in cladire si ii asculta fiecare cuvant. Aveau incredere in ea. Intotdeauna avea puterea asta asupra celorlalti. Vampirii o tratau cu respect dupa tot ce se intamplase, chiar si acum, vazand-o cu un inger. 
Din perspectiva lui Blair.
Nu imi venea sa cred. El era aici si intradevar ma accepta. Nu ii pasa de cati vampiri ne priveau. M-am despins ametita din bratele lui si m-am intors spre vampirii ce se alineasera in fata mea. Devenisem un adevarat conducator si eram uimita de respectul pe care mi-l aratau. Era si de asteptat dupa tot ce se intamplase. Omorasem un vampir, defapt il ciopartisem, iar acum revenisem din morti. Si eu m-as fi inchinat in fata unei astfel de persoane. Dar eram eu oare demna sa-i conduc? Vom castiga?
-Nimeni nu iese din cladire pana nu spun eu!
– Si cum vom elimina pericolul? m-a intrebat cineva din spate.
– Eu o voi face, am spus hotarata.
-Dar, Blair…
L-am privit in ochii pe Daniel si l-am redus la tacere. Stiam ca ar face orice pentru mine, dar nu m-ar lasa sa mor. Aveam incredere ca asa ceva nu se va intampla si daca da, o voi merita. Va fi ca un tribut pentru toate vietiile luate. Totusi, am speranta ca nu ii voi dezamagii pe toti acesti vampiri. Poate nu eram noi oameni, dar eram tot o societate ca si ei si ne sprijineam unul pe altul la nevoie.
– Voi iesi in jumatate de ora.
Nu am mai auzit niciun protest. Atunci am realizat. Doua persoane ar fi trebuit sa obiecteze mai devreme. Chipul lui Elijah mi-a trecut rapid prin fata ochilor. L-am cautat in multime, dar nu era. Nu era…Lacrimile au inceput sa mi se verse pe obraji si m-am inrosit. Am fugit imediat de acolo sa nu ma vada cei care intradevar aveau incredere in mine. Elijah fusese mereu alaturi de mine, avusese grija si incredere in mine. Si chiar si dupa toate ce se intamplasera, eu.. eu il iubeam. Nu asa cum il iubeam pe Daniel, dar Elijah face parte din inima mea de multa vreme, iar asta nu se va schimba niciodata.Am aruncat o privire pe fereastra si l-am vazut. Era intins pe pamant. La prima privire parea mort, dar uitandu-ma mai atent am observat ca inca respira.
-Nu e timp! am tipat in intreaga cladire, iar cativa curiosi s-au strans in jurul meu.Elijah e afara, e ranit. Trebuie sa ma duc dupa el.
Am dat sa ma duc spre iesire, dar Daniel m-a prins de mana si m-a fortat sa ma intorc cu fata spre el.
-Ai plans, a constatat in cele din urma. Inca il iubesti.
-Da… Il iubesc. Face parte din mine, dar e diferit. Iubirea pentru tine e.. diferita. E iubire, e o altfel de iubire, e adevarata. Stiu ca poate nu poti sa intelegi, dar nu pot sa-l las. Ii datorez asta.
-Nu ii datorezi viata ta! a tipat Daniel. Era inca nervos si.. foarte trist si nu era nimic ce eu puteam face in privinta asta.
-Imi pare rau. Imi pare rau ca nu intelegi. Pot macar odata in viata sa salvez nu sa iau o viata. Tu nu stii cum e sa te simti atat de vinovat. Sa simti ca nimic numai are sens, sa te simti pierdut.
-Eu?! eu nu stiu ? Cum indraznesti sa spui asta? Eu, stiu cel mai bine la ce te referi…
-Ma indoiesc…Esti un inger…
Mi-am smuls rapid mana dintr-a lui.Nu puteam sa-i mai simt atingerea. Ma tinea pe loc ca si cand intregul univers mi s-ar fi deschis la acea simpla atingere. El era totul pentru mine si chiar ma durea sa-l vad suferind, dar… nu era nimic altceva ce puteam face.
M-a prins din nou de mana, dar de data asta sa-si arate incheietura. Am inteles imediat aluzia, dar am dat din cap hotarata. Nu vruiam sa-l ranesc. In plus inca imi amintesc ce se intamplase data trecuta. Daca numai puteam sa ma opresc? O lata viata luata poate nu insemna mult pe langa celelalte, dar nu era orice viata. Era a lui.
O bufnitura s-a auzit de afara, urmata de un urlet de durere. Am iesit ca un fulger pe usa, doar ca sa vad ca nu era Elijah cel care urlase. Asa cum crezusem. Defapt nu se lupta deloc Elijah. Am ramas incremenita. El era acolo, in carne si oase, in acel pulovar pe care il adoram. Parul negru ii era putin ravasit si cateva suvite intunecate ii cadeau pe chip. A intors brusc privirea spre mine si mi-a facut cu ochiul. Erau zile in care muream dupa ochii aceia caprui si acel zambet fermecator, dupa acel corp perfect pentru mine. Varcolacul s-a napustit asupra lui, dar el a fost mai rapid. I-a infipt mana in piept si i-a smuls inima. Varcolacul a cazut la pamant si si-a recapatat infatisarea umana.
El a alergat spre mine, iar eu spre el. Exact ca in filme, prinzandu-l in brate.Sa-l simt din nou acolo, langa mine, in bratele mele, era asa de bine, da linistitor. I-am soptit subtil la ureche :
-Ma bucur ca te-ai intors, Justin!
Imagination is a dream 