Capitolul 16

Din perspectiva lui Daniel

Ea nu era acolo. Nu era.. Era a nu stiu cata oara cand o pierdeam. Inca imi amintesc prima data. Si ce prostie facusem. Nu putusem niciodata sa uit cum buzele ei le atinsesera pe ale mele in acea zi de primavara. Imi era dor de vechea Blair si de atingeriile ei fine. Nu ca acum s-ar fi schimbat prea mult, dar totusi ceva e diferit la ea, fata de muritoarea pe care o cunoscusem si de care ma indragostisem. Era aiurea. Trebuia sa o protejez. Trebuia sa fie o relatie strict profesionala, defapt niciun fel de relatie. Ea nu trebuia sa stie niciodata de existenta mea, dar eu am facut cea mai mare greseala pe care o putea face un inger: sa se indragosteasca de un muritor si sa-si  dezvaluie identitatea. Numai conta acum. Nimic din trecut numai conta. Era prea tarziu pentru  acele regrete. Nu vreau sa le mai simt atat de adanc infipte in sufletul meu. Vreau doar ca ele sa dispara si sa-mi permit sa o iubesc din nou. Sa imi ingadui. Ea numai e o muritoare. Eu numai sunt un inger adevarat. Nu respectasem regulile in trecut, acum era oare prea tarziu sa o mai fac? Simt aceasta responsabilitate sa le urmez, sa distrug aceasta iubire. Sa ma duc la Consiliu si sa le semnalez ceea ce se intampla. Dar asta ar fi insemnat ca ea sa uite din nou de existenta mea. Sa uite din nou iubirea pe care o simtisesi o simte din nou. Alice zisese ca eu nu ma iubeste. Ca il iubeste pe Elijah. Eu eram decat o scapare. Salvarea ei. As fi crezut-o intr-un timp, dar acum nu. Sunt sigur de sentimentele ei. Acum numai e niciun Justin intre noi. Elijah… Ea nu s-ar intoarce niciodata la el.

As incerca sa nu o mai iubesc, dar e daja prea tarziu. Tot ce-mi doresc e ea, mangaierile ei, saruturile ei. Imi place cum obisnuia sa se joace in parul meu, sa-i odihneasca capul pe umarul meu. Imi placea sa ma trezesc dimineata langa Blair cu capul pe pieptul meu. Dormea in cele mai ciudata pozitii si de multe ori ajungeam sa dorm pe podea, dar apoi spre rasarit ma strecuram inapoi punandu-mi bratele in jurul ei. Dimineata cand se trezea obisnuia sa spuna cu entuziasm : ,,O alta zi, o alta raza de soare… Sa ne distram!”apoi sarea din pat si iesea pe balcon sa simta briza diminetii. Obisnuiam sa ne plimbam de mana prin Central Park in timp ce ea povestea tot felul de chestii ciudate. Nu ii spusesem niciodata, dar nu retinusem niciuna dintre acele povesti. Nici nu le ascultasem.Eram prea captivat de acea Blair cu zambetul pe buze, sprintena care ne lagana mainile si ma tara cu ea alergand pe toate acele alei.La sfarsit se arunca pe iarba si privea cerul cu zambetul pe buze. Cateodata obisnuiam sa stam acolo pana la asfintit. Inca imi amintesc cand adormise. Era prea adorabila sa o trezesc asa ca am luat-o in brate si ne-am culcat impreuna pe iarba, la lumina lunii.

Toate aceste amintiri ramasasera blocate in sufletul meu. Ea probabil nu avea sa-si aminteasca niciodata toate acele momenteperfecte petrecute impreuna, iar asta imi frange inima. Consiliul ma exilase aici, ei ii stersasera amintirile cu mine. Elijah facuse astfel incat sa ne reintalnim. Nu stiu inca de ce.

Inca imi aduc aminte acel ramas-bun…

-Retragerea! Baricadati usile! i-am auzit glasul , atat de increzatoare si hotarata

Lasă un comentariu