This is letting go…

Draga jurnalule sau draga cititorule, blogule, internet, sau orice suflet care citeste porcariile fara sens pe care le insir pe hartie,

Stiu ca nu am mai fost pe aici de mult timp. Poate a durut prea tare chiar si sa vad locul unde imi insir momentele. Pentru ca asta fac eu, insir momente in scris, lucruri fericite, triste, pareri. Dar poate si numai poate, ar trebui sa le las sa plece, sa zboare departe, sa se lase duse de vant si sa faca inconjurul lumii. Poate daca le eliberez cu un gand, un simplu si singur gand, vor inceta sa ma mai raneasca. Mi-au spulberat sufletul si mi-au frant aripile, m-au lasat singura intr-o mare de intuneric si ma inec. Am incercat sa inot la suprafata, sa nu ma las inghitita, dar am obosit sa lupt. Vine un moment in care iti dai seama ca e prea tarziu, ca nimic nu se mai poate face si trebuie sa renunti. Mi-a luat mult timp sa realizez ca unele lucruri pur si simplu nu au fost sa fie, ca nu poti lupta pentru o persoana care nu te mai vrea in viata ei. Lucrurile se schimbe mereu. Castigi si pierzi, dar inveti sa supravietuiesti cu fiecare lucru. Oameni vor veni si vor pleca din viata ta mereu. Nu sunt multi care vor ramane alaturi de tine pentru totdeauna, asa ca trebuie sa apreciezi ceea ce ai atat timp cat inca ai pentru ca , apoi, va fi prea tarziu. Nu mai regret nimic. Am facut greseli, dar cine nu face? Am invatat din ele, m-au ranit si m-au schimbat, dar merg mai departe pentru ca daca as sta pe loc nu stiu daca as putea supravietui.

Si astazi cand fulgii de zapada se izbesc de geam, le dau drumul. Momentele, amintirile mele raman decat ganduri pe aceasta pagina. Astazi, cand totul pare pur si plin de speranta renunt.

Ps: Am implinit doi ani de blogging! 😀 Va multumesc tuturor pentru ca ati ajutat la mentinerea acestui blog si ati fost alaturi de mine, imparatasindu-mi opinile voastre. Multumesc!

In my veins…

Doar un alt suflet ratacit printre milioane de fantome derutate. Noaptea vine si imi inghite sufletul rec, ma lasa goala, expusa printre stele, pregatita sa intampin intunericul si moartea. Te privesc cum zbori spre mine cu aripile tale intunecate, patate da sangele inimilor frante. Si tu imi prinzi mana si ma tragi spre tine, lunadu-ma in adancuri. Ma inec in parfumul si savoarea ta in timp ca ma saruti atent pe frunte, furandu-mi ultima bucata firava de umanitate. Si tu, o,Moarte, esti asa frumoasa, ca o pasara a noptii cu chipul de inger. Mi-ai promis eliberare, fericire, in schimbul sufletului etern, dar m-ai lasat sa cad in flacari, in durere nemasurata. M-ai lasat singura, doar un suflet rece… 

Bleeding inside…

Niciodata nu am crezut ca ceva atat de frumos se poate transforma peste noapte intr-un cosmar, ca acea nuanta de fericire iti poate fi furata si daruita unei raze de soare. Noaptea vine si ia cu ea toata lumina ce a fost odata. Intunericul distruge vieti, suflete nevinovate, dezleaga romante. Si luna priveste cum totul se ineaca intr-o mare de durere. Cruda, sta si  se uita, la masacrul ce intunericul il face, furand fiecare dram de bunatate. Nimic nu se mai poate face. Inimile sunt smulse, sangele curge, viata se duce.

Si tu degeaba stai si te uiti. Degeaba crezi ca intelegi si nu faci nimic sa ajuti. Lumea se rupe sub vantul ce bate si lumina adoarme. Ganduri zboara in aer distrugand personalitati, lasand doar actorii pe o scena goala, fara un public, interpretandu-si rolurile neinsemnate, trecand pe langa oameni ce, la fel ca ei, sunt adanc inecati in pies ape care o joaca. Au uitat cine sunt. S-au pierdut pe un drum plin de carari ce vin din infinit si se termina in infinit. S-au ratacit printre umbre, prin intuneric si celelalte suflete pierdute. Incearca sa se intoarca, dar poteca a disparut lasand un camp gol, fara suflete, fara viata. Lumea se prabuseste si sufletul adoarme.

Iti desfaci aripile translucide sit e indrepti spre acea ultima strigare de lumina, sperand sa nu o pierzi. Ultima raza trandafirie dispare in zare, iar intunericul te leaga in lanturi de fier, iar inima ta se topeste sub caldura visului unei nopti de vara.