Capitolul 4

Dimineata urmatoare, exact asa cum a spus Elijah, o echipa a venit sa ma ia. Am fost intradevar surprinsa cand am auzit ca totul se va desfasura in Limb. Da. Chiar surprinsa. Mai aveam putin si faceam crize de isterie, astfel incat cei ce venisera sa ma ia sa ma creada nebuna si sa renunte. Limbul, dupa parerea mea, de vampir tanar, era un loc ingrozitor. Daca erai in Limb, puteai sa-ti iei la revedere de la speranta, iubire si iluzii, intr-un cuvant, de la lumina. Era ca o poarta a Iadului, iar eu deja ma aflam acolo, asteptand sa intru, dar tot nu pot sa nu ma intreb daca chiar vreau asta, acest rau nepermis pentru unii. In anumite momente, chiar imi doream sa fiu un inger. Da. Stiu. Un lucru imposibil, dar daca nu iti doresti lucruri imposibile, atunci ce altceva iti poti dori? De cand se nasc, oamenii isi doresc lucruri practic imposibile. Unii au curajul sa lupte pentru a implini acele vise ale tineretii, altii renunta si se cufunda in singuratatea lor, dar… eu nu sunt om. El imi spusese ca orice e posibil, ca noi, vampiri putem obtine orice, dar nu era adevarat. Ne puteam folosi Puterile, puteam omori pe oricine, puteam sa scapam atat de usor de orice dusman, sa avem orice ne dorim, sa fim bogati, dar unele lucruri nu se cumpara, si niste creaturi ale intunericului ca mine nu le pot obtine. Aceste lucruri sunt mai presus de orice: iubirea, speranta, visele,bunatatea si mai ales fericirea. Niciodata un vampir nu a fost fericit, poate ca a fost iubit si a iubit si el, dar nu a gustat niciodata aroma fericirii. Niciodata nu s-a scufundat in abisul fericirii, nicioadata nu a plans din iubire sau pentru ca i s-au destramat visele, niciodata nu a simtit mila.

Sa revin. Escorta mea, m-a trecut printr-un portal si am ajuns in Limb. Mare lucru! Puteam sa ajung aici si singura. M-am intalnit cu Elijah si m-a condus pana la camera mea, apoi m-am lasat singura, spumandu-mi mai intai sa ma prezit la 3 in holul principal. Am uitat sa mentionez ca eram intr-un fel de internat din Limb, sau mai bine inchisoare. Oricum, mai am o ora pana sa ma duc la acea ,,intrunire”, asa ca m-am lasat sa cad disperata in pat. Spre surprinderea mea, era chiar moale. Camera era destul de incapatoare, vopsita intr-un crem deschis, aproape alb. Era perfect ca sa stau ore in sir cu gandurile zburand in toate partile. Avea o fereastra mare care din pacate pentru mine, avea vedere spre cimitir. De ce tocmai eu? Majoritatea celorlati aveau camerele pe partea cu gradina, sau pe cea cu intrarea primcipala.

-Nu vei rezista mult aici. Nu esti genul pentru locul asta. Crede-ma…

M-am intors surprinsa, spre locul de unde auzisem acea voce melodioasa, si atunci l-am vazut pe el: un biet inger intr-o cusca. Era atat de frumos, intr-un fel aparte. Ochii lui straluceau de speranta, dand acelui verde de smarald lumina si veselie. Parului blond era ciufulit, ceva cred normal, depinzand de cat timp statea inchis acolo. Atunci le-am vazut: doua aripi mari si stralucitoare. Pareau atat de pufoase. M-am indreptat incet spre cusca, dorind sa le ating, sa le simt prospetimea, lumina…

-Eu sunt Daniel! m-a trezit deoadata vocea lui din acea stare de visare.

-Blair. Ma numasc Blair.

-Cred ca am inteles.

-Deci, ce cauti tu aici? Spionezi cumva o biata fata fara aparare? am zis eu in incercarea de a-l inveseli.

A schitat un zambet, doar atat. Imi doream atat de mult sa-i aud rasul, probabil la fel de melodios ca si vocea sa. Tenul lui perfect mi-a atras apoi atentia. Poate chiar era adevarat. Poate ingerii chiar erau perfecti.

-Vei afla incurand. Nu dezvalui nimanui. Instructiuni stricte.

-Adica tu lucrezi? Un inger lucreaza  pentru demoni? Nu pot sa cred asa ceva. Cred ca glumesti.

-Daca as lucra as mai fi intr-o cusca?

-Nu cred. Deci, daca tu esti aici, eu unde ma schimb? l-am intrebat pe un ton serios.

-Exista o baie, mi-a atrs el atentia aratand spre o usa neagra, complet neagra.

I-am zambit, apoi m-am apucat sa desfac bagajele, punand toate hainele la gramada in sifonierul cu oglinda din coltul camerei. Dupa ce l-am indesat pe toate si am inchis usa sifonierului, am ramas cu privirea atintita in oglinda. Siruri de amintiri mi-au navalit in minte si atunci m-am gandit la cea care eram inainte. Infatisarea era mai mult sau mai putin cam aceeasi. Nu ma prea schimbasesm. Nicio frizura noua, nici machiaj sau ceva de genul, sa numai spun de nicio operatie faciala. Singurul lucru schimbat era expresia mea atat de dura si inainte atat de blanda…

-Nu-ti fa griji. Esti frumoasa, foarte frumoasa, chiar superba, a spus el incercand sa ma faca sa ma simt mai bine.

-Cine vorbeste! Te-ai uitat vreodata in oglinda? Esti superb! Serios. Dar banuiesc ca asa sunt majoritatea ingerilor. Consider asta un lucru normal.

-La fel sunt si vampirii, niste creaturi superbe pe exterior si oribile prin interior.

-Hei! am spus ofensata, totusi stiind ca are dreptate. Eu trebuie sa plec. Se face 3. Ne vedem mai tarziu!

-Ok. Distractie placuta in aramata!

-Ha! Ha!Ha!