Capitolul 6

-Bun! Astazi incepe greul! Va trebui sa luptati intre voi, sa omorati, sa fiti nemilosi. Decat unul dintre voi va pleca de aici in viata, sau poate niciunul! Haideti! La munca daca vreti sa supravietuiti! Acum,toti in camerele voastre! Si… Blair, vreau sa vorbesc cu tine…

-Nu multumesc! Nu am chef de tine astazi! Nu faci decat sa imi strici buna dispozitie! Nu vreau sa mai fac aceleasi greseli din trecut, nici sa mai ranesc pe altcineva, sau pe aceleasi persoane. Elijah… Tu esti…bun, iar eu sunt…rea. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e sa te ranesc. Am  facut-o deja odata, si nu as mai rezista a doua oara…

-Eu nu iti cer nimic. Tu esti prea fragila. Nu vreau decat sa lamurim lucrurile. Vreau sa merg mai departe fara sa ma uit inapoi dupa tine si sa vad ca numai esti acolo si in acelasi timp vreau sa te stiu bine, fericita si cu inima dezghetata, pentru ca asta nu esti tu, Blair!

-Ba da, asta sunt eu! Elijah, tu esti indragositit de fetita cea cuminde, dulce si blanda Blair, dar ea numai exista! Acum sunt doar eu, Blair, un monstru.

-Nu esti un monstru. Eu stiu ca tu poti sa iesi la lumina, pentru ca lumina e pentru tine…

-Imi pare rau, Elijah… Totul s-a terminat…Nu a fost decat un vis frumos,visul nostru…

-Nu a fost un vis!! Totul a fost real, mai real decat orice altceva am mai trait pana acum!

-Dar a ramas decat o amintire, o amitire in ochi nostri goi, in care lacrimile nu mai pot sa curga, din care viata a disparut…Timpul numai poate fi dat inapoi, crede-ma pe mine! Am incercat de atatea ori si nu se mai poate…

-Blair…Te iub….

-Nu! l-am intrerupt intr-un mod brutal. Nu fa lucrurile si mai grele! Sunt deja destul de grele…

-Blair, a spus luandu-mi mana intr-a lui, nu ma parasi…

-Adio, Elijah, am spus departandu-ma incet si strecurandu-mi mana afara din a lui.

*

Raul curgea lin, la fel ca si gandurile mele ravasite de furtuna din mine. Poate ca numai exista iubire in inima mea, s-au poate ca e incuiata undeva in adancurile unui monstru. Cu toti facem greseli. Nimeni nu-i perfect…Trebuie sa invatam din propriile greseli. Tocmai facusem, probabil una dintre cele mai mari greseli: ii refuzasem iubirea, imi  refuzasem salvarea…El era lumina ce-mi arata drumul, ce ma sprijinea la greu. Bratele lui doream sa le simt in jurul meu, mangaierile lui pe pielea mea palida, buzele lui moi peste ale mele. Ma gandesc ca odata am avut parte de toate astea, dar … l-am ranit si cu siguranta as face-o din nou. Eu ranesc pe toata lumea, chiar daca nu vreau. Asta e viata pe care am ales-o. Tot ce a mai ramas din vechea eu sunt franturi din trecut, amintiri blocate in ochii mei goi. Nu mai am lacrimi sa plang sau forta sa zambesc. Sunt un monstru inchis intr-o lume intunecata, bajbaind pe intuneric, plutind printre umbre si suflete ratacite…

Ranesc, distug, urasc. Asta sunt eu. Intunecata ca noptea. Nu pot sa stau alaturi de el fara sa ma gandesc la raul pe care i l-as face. Nu vreau ca el sa sufere, nu el si cu siguranta nu din cauza mea. Eu…il iubesc si sunt in stare sa omori pe oricine ii face rau. Voi fi alaturi de el de fiecare data cand va avea nevoia, dar pastrand o oarecare distanta intre noi, intre inimile noastre. El vreau sa fie alaturi de mine, sa ma indrume spre lumina, sa ma protejeze, dar nimeni nu ma va mai salva din intunericul meu. Am cazut prea adanc si inca cad si o sa cad la nesfarsit, dar prefer aceasta cadere decat impactul loviturii. As vrea sa fi reusit sa pastrez in mine, macar o bucatica de lumina. Nu stiu daca ma voi putea vreodata sa ma ridic si sa merg mai departe.

-Blair! De ce fugi de mine? De ce complici lucrurile?

-Pentru ca si eu sunt complicata, am spus fiind constienta de faptul ca se afla in spatele meu.

-Nu, nu esti. Esti puternica si buna. Eclipsezi pe toata lumea atunci cand zambesti si stralucesti mai puternic ca oricare stea.

– Unu: Eu nu sunt buna. Doi: Eu nu zambesc.

-In inima ta, adanc in inima ta, esti mai buna decat oricine altcineva. Trebuie sa ma crezi. Trebuie sa redevii cea de dinainte. Stiu ca poti!

-Daca stii ca pot, de ce naiba mai mai adus aici?

-Pentru ca nu aveam alta solutie. Ai 600 de ani! Toata lumea stie asta! Nu ma puteam preface ca nu e adevarat!

-Elijah, te rog… pleaca. Imi e destul de greu.  Nu vreau sa te ranesc. Stiu ca am mai facut-o odata, dar nici moarta nu o mai fac! am spus pe un ton amenintator.

-Plec, dar te voi astepta mereu. Pana ce moarte ne va desparti…

-Suntem deja morti.

I-am auzit pasii indepartandu-se si adancindu-se in padure. Am lasat o lacrima sa-mi curga pe obraz, fiind constienta ca numai eram eu…